Unde-i dintele, nu-i dintele… am dat-o in bara!

Share catre altii:

Toti colegii de clasa ai Theei au cel putin trei dinti cazuti. A mea, nici unul. E adevarat, am indesat calciu in ea cat am putut, dar nu ma asteptam sa ajunga sa dea BACul cu dintii de lapte. Periodic ma uit la dintii ei, sa vad daca isi pierde vreunul echilibrul. Nimic, stau ca stalpii de telegraf.

Intr-o zi imi spune Thea ca avem un dinte beat, nu se tine bine pe picioare si ca ea vrea la dentist, ca oamenii mari si ma roaga sa filmez evenimentul. Nici prin cap nu imi trecuse se ii leg dintele de clanta, ca pe vremea noastra (doamne sfinte sisoe, ce tampiti eram!). Convoc tot clanul la programare la dentist.

Thea se aseaza pe scaun, foarte plina de ea, de zici ca o incorona cineva pe scaunul ala. Eu, inghesuita intre scaun si fereastra, cu ceva fire de la toate aparatele alea printre picioare, ca sa am domne’ cel mai bun unghi de filmare. De parca filmam pentru Telenciclopedia si alta nu.

Dentistul zice: „Iti dau cu un spray sa amortim nitel locul, asteptam 2 minute si apoi tragem de dintisor„. Mi-am zis sa filmez doar cand ii scoate dintele, ca doar n-o sa imortalizez momentul in care ii da cu un biet spray, fis-fis. Si, ca sa vezi, ghinion, cand i-a dat cu spray, poc si dintele pe jos. Sa mor si alta nu. Copilul ma tot intreaba acum de ce nu ii arat filmarea. Eu ce sa zic? Stai asa ca a cazut mai repede decat ma asteptam? La a doua extractie, filmez de cand plec de acasa, jur. Cum ma reabilitez eu acum in fata Theei, om vedea. One day at the time 🙂

 

Share catre altii:

Pana acum, nici o parere. Dar gasesti comentariile altora pe pagina de Facebook

Spune-ti parerea: