Sefii mei expati – care mai de care…

Share catre altii:

Nu stiu cum e sa fii expat, pot doar sa imi inchipui: alta limba, ai tot timpul senzatia ca lumea vorbeste despre tine si innebunesti ca nu intelegi nimic, teoria conspiratiei e la mare rang, alta cultura, alte obiceiuri, nu prea te prinzi cand trebuie sa vorbesti si cand sa taci, ti-e dor de casa de nu mai poti etc.

Am avut un sef grec. Eram la inceputurile inceputurilor mele. La el toate incepeau cu „re„. „Re Dana, cum facem? Re Dana, ai trimis aia?”. Ajunsesem sa cred ca „re” is my middle name. Ma gandeam ca o sa mi-l scrie si pe cartea de vizita.

Pana intr-o zi cand eram la el in birou cu o alta colega si ii zice si aleia tot cu „re„. Cand iesim din birou, o intreb: „Auzi, soro? Re e de bine sau de rau?”. A zis tipa ca sunt haioasa rau. Doar ca eu nu am priceput de ce. Mi-a luat ceva timp pana cand m-am prins.

Cand se enerva grecu’, auzeai prin birouri „malaka” in sus si „malaka” in jos. Am intrebat colegii intr-o zi: „Frate, cine dracu’ e Malaka asta si ce a facut de l-a enervat asa?”. Au ras aia juma’ de ora de mine. Ce sa-i faci, asa le inveti.

Eh… si am mai crescut. A venit vremea sa lucrez cu un libanez. Scoala de business ce-am facut eu acolo… Era fantastic omu’, fara laptop, no excel in the house, fara agenda, nici macar un post it, toate cifrele erau doar in mintea lui notate, nu stiu cum facea dar toate ii ieseau.

Cand il apucau dracii, sa te tii… Omu’ nu urla, ca nu ii statea in fire, dar cand iti vorbea apasat, nu-ti mai trebuia altceva. Limba araba nu e de fel melodioasa si nici prietenoasa, dar cand o auzi de la unu’ care e nervos, ai senzatia ca Jihadul e la usa si te gandesti pe unde te-ai putea ascunde.

Apoi am lucrat cu un spaniol. Impecabil, clasa, domn. Pana cand se infierbanta in el ADNul latin si dadea cu mobilul de masa pana se facea tzandari. Si apoi intreba calm: „Ati inteles?”. Si, senior, ce dracu, doar nu suntem tampiti.

Cand urla in biroul lui, noi care stateam in open space faceam pariuri: „Care o fi ghinionistul de azi?”. Intr-o zi, a inceput iar sa urle. Atat de tare ca ne-am ridicat cu totii in picioare sa vedem cine iese din birou si daca mai respira. Dupa 5 minute a iesit asistenta lui, o tipa delicate si foarte discreta defel. Era livida. Noi nici nu stiam cum sa reactionam, ne uitam ca prostii la ea. Si ea zice: „E putin nervos!”. Ce putin nervos nene, ca noi ne gandeam sa chemam Salvarea.

E frumos sa lucrezi cu expati :). E bine ca nu sunt toti la fel.

Pana acum, nici o parere. Dar gasesti comentariile altora pe pagina de Facebook