Mioartza mea – cate un infarct in fiecare zi

Share catre altii:

Trebuie sa fac ceva cu mioartza asta. E maestra in a se ascunde prin casa, desi nu cauta cine stie ce cotloane. Nu, ea sta la vedere, doar ca nu se misca deloc, cred ca nici nu respira, iar eu ma sperii mereu crezand ca e cine stie ce dihanie. Deh, matza neagra mi-am cautat, asta am primit.

Vin acasa. Omu’ imi zice: „Vezi sa nu te speri iar, Gloabex e in casa„. Imi vad de ale mele, pun lucrurile copiilor la loc (frate, astia cand intra in casa, zici ca vine avalansa, nimic nu mai e la locul lui), incalzesc mancarea, ma rog, chestii de Veta in casa (sper ca ati citit articolul cu Veta). La un moment dat, observ ca servieta omului e lasata pe hol, desi am emis o lege in tara mea (da, eu sunt Parlamentul la mine in casa, si Presedinte, cand e nevoie, eu centrez, eu dau cu capu’), potrivit careia servieta omului sta in biroul lui, nu pe hol.

Iau servieta, ma duc in birou, mi-e lene sa aprind lumina, asa ca pe intuneric fac 2 pasi in camera si dau sa o pun pe scaun. Si se misca scaunul, domne’. Trag un chiot, servieta imi zboara din mana (nu am aruncat-o eu, neg orice acuzatie, pur si simplu a decis ea sa se arunce la pamant) si, ca un om curajos ce sunt… FUG! Pe hol ma intalnesc cu Thea, ea nedumerita de moaca mea, fuge si ea, ca e mai sanatos (am invatat-o: „Mami, intai fugi si pe urma pui intebari„).

La un moment dat, imi dau seama ca de fapt era mioartza care m-a speriat. Pfffuuuu, sa vezi ce ii fac! Revin in birou. Mioartza a fost de negasit. Probabil se speriase si ea de chiotul meu. A fost identificata de abia a doua zi dimineata, se cuibarise in ghiozdanul Theei de pe hol. Bine ca si-a dat Thea seama ca e ghiozdanul prea greu, ca riscam sa ne prezentam cu mioartza la scoala. Asta imi mai lipsea.

Are cineva vreo idee ce as putea sa fac? Sa ii leg o talanga de gat? Sa ii un un claxon pe talpa? Hai, ca trebuie sa fie ceva de facut, nu se poate.

[Proasta noastra ne-a mai speriat si aici: Ne-a facut-o mioartza… s-a razbunat! si i-a facut-o si altuia aici: Cum era sa moara un curier din cauza mioartzei mele. Ti-a placut?]

Share catre altii:

2 Parerile cititorilor

    • In ghiozdan mi s-a cuibarit de nenumarate ori. Tot neagra era… Ii placea insa in mod special masina. Asa ca intr-o zi s-a pus la somn in masina, insa a gresit, in loc sa intre in masina noastra, a intrat in a varului meu. Care urma sa plece in ziua aceea in Ungaria. Noroc ca a observat-o inainte sa ajunga la granita. Evident ca s-a intors sa ne-o aduca… insa pe drum as putea pune pariu ca a epuizat si sfintii calendarului ortodox, si pe cei ai calendarului catolic :D.

Spune-ti parerea: