Cum era sa moara un curier din cauza mioartzei mele

Share catre altii:

Ma decid sa dau covorul la curatat, vine firma sa il ridice si ma anunta ca, fix de Halloween, mi-l livreaza inapoi prin curier. Curierul era sa moara de inima, la mine in poarta, de ma stiau naibii toti vecinii. Sa incepem:

Seara de Halloween. Intuneric pe strada, nici un bec aprins (multumesc dom’ primar!). Eu si copiii ne chinuim cu dovlecii ma-sii. Frate, nu puteau si americanii astia sa isi aleaga alta leguma? Cat e de usor sa sculptezi, de exemplu, un castravete? Cat e de simplu sa cureti o portocala de miez? Nu nene, au ales dovleacul, asta ca sa ma chinui eu cu toate cutitele, surubelnitele si capetele de bormasina pe care am in casa.

Suna soneria. Omu’ meu era in bucatarie, asa ca deschid eu usa. De la mine din usa nu se vede cine e in spatele portii, pentru ca poarta e mai inalta decat statura unui om si oricum, soarta ne era impotriva, tocmai se arsese si becul din curte, deci bezna totala. Asa ca zic: “Cine e la poarta?”. “Curierul. V-am adus covorul”. Atunci imi dau seama ca vedeam varful covorului rulat pe deasupra portii.

Si pana sa apuc eu sa iau cheile de la poarta, incepe istericu’ sa dea covorul de gard, din stanga in dreapta, de sus in jos, de zici ca era posedat. Am zis ca se grabeste: “Stati domne’ un pic, vin imediat, iau cheile acum”. Ala incepe sa urle: “Luati-l de pe mineeeee! Luati-l doamna d-aici!!!!”. Eu m-am speriat, crezand ca e curierul drogat. Ala tot lovea in gard cu bietul covor. “Doamne Sfinte Sisoe, doar nu-mi aruncati covorul peste gard, in curte”. Ala o tinea intr-una, de zici ca s-a umflat pilaful in el: “Luati-l ca-l omor, n-auziti?”.

Imi dau seama ca ma depaseste situatia si strig la omu’ meu, cat ma tin corzile: “Decebal!!!!!!!”. Vine omu’ disperat, eu tipam, curierul urla, covorul flutura pe la poarta. Ii soptesc: “Asta e dubios. Ori e drogat, ori e nebun. Nu-i deschide ca mi-e frica. Mai bine il dam dracu’ de covor”.

De fapt, ca sa nu va mai tin in suspans, mioartza noastra avea chef de glume, si cum statea curierul in poarta, sprijinindu-se de covorul meu, tampita a sarit de pe gard direct pe covor si de pe covor fix in capul omului. Asta pentru ca, de cate ori vine acasa omu’ meu si descuie poarta, pisica vine pe gard si se pupa bot in bot cu el, ii sare pe umeri si il linge in cap. Era Halloween (n-ati uitat, da?), curierul a intrat cum trebuie in atmosfera, o fi auzit prea multe povesti si a crezut ca o sa ii vina de hac cine stie ce dihanie, sa moara de inima si alta nu.

Iarta-ma, fratele meu, stiu ca la mine nu o sa mai livrezi niciodata, dar nu e vina mea. Mioartza doar ar fi vrut sa te iubeasca nitel. Intr-un final curierul s-a linistit, pisica cred ca rade si azi, eu nu mai dau covorul la curatat iar omu’ meu nu se mai pupa cu pisica de pe gard.

[O sa va placa si: Cred ca am adoptat cea mai urata pisica – partea I, Cred ca NU am adoptat cea mai urata pisica – partea II dar si Un caine adoptat – povestea noastra sau Pledoarie pentru adoptia animalelor]

 

Pana acum, nici o parere. Dar gasesti comentariile altora pe pagina de Facebook

Spune-ti parerea: