Copiii si băltile, baba si mitraliera

Share catre altii:

Nu stiu cum sunt ai vostri (imi inchipui sa nu sunt prea diferiti de ai mei) dar ai mei au setat in ADN sa nu ocoleasca baltile. Poti sa le spui, sa le strigi, sa faci tumbe pe langa ei, sa pui un bec in fata baltii… nu conteaza. GPSul lor intern tot in balta ii duce. E inevitail si insurmontabil. Un fel de forta majora daca stau bine sa ma gandesc. Doar eu ca eu nu ma pot accepta realitatea si ma strofoc de fiecare data sa anunt cumva creierul lor de existenta baltii.

Azi dimineata, iesim din casa. Eu dorm pe mine, nici copiii nu sunt prea treji. Apuc sa zic: „atentie la balti!„. Nu trec 2 secunde si il vad pe Ciprian ca bolovanul in balta. „Ce faci acolo?„. „Imi spal pantofii„. „Dar nu erau murdari„. „Asa e, dar intentia conteaza!„. Tac. De ce sa imi stric eu zen-ul de dimineata?

Cand ajung la scoala, o dau jos pe Thea si ii zic „Ai fix 5 metri pana la intrare. Poate nu reusesti sa nu nimeresti nici o balta„. Culmea e ca a reusit. Dar, inainte sa intre in scoala, imi striga: „Ai vazut ca le-am ocolit?” .”Da, bravo„. „Ei, cand o sa ies de la scoala, nu cred ca o sa imi mai iasa la fel. Ca sa stii…”. Ma consider informata.

Ai mei nu au nici o treaba cu ocolitul baltilor. Sunt ca baba si mitraliera. NICI O LEGATURA.

Share catre altii:

Pana acum, nici o parere. Dar gasesti comentariile altora pe pagina de Facebook

Spune-ti parerea: