Cand nu mai ai varsta de a te da in leagan… dar tu insisti

Share catre altii:

Imi iau omu’de mana si plec cu cei mici in parc. Asta pentru ca aveam o febra musculara sora cu moartea de la bicicleta, dar nici nu rezistam psihic sa stau in casa cu doua capre neastamparate in capul meu. Ajung in parc si , pe principiul „who let the dogs out?”, le spun copiilor: „aveti o ora sa va faceti de cap si sa va obositi pana la lesin, ca eu doar sa va culeg cu racleta de pe jos si sa va duc acasa direct in pat”. Ma duc sa ma asez cuminte pe o banca si sa discut cu omu’meu de ce cad frunzele toamna.

Dupa 5 minute, vine langa noi un prieten de facultate de-al omului meu. Si au inceput baietii sa vorbeasca, despre Politehnica, despre chestii ingineresti…bleah, neinteresant pentru mine. Imi lungesc gatul ca si cum m-as uita dupa copii si ma scuz artistic: „Cred ca cei mici au nevoie de mine. Va las”. Si dusa am fost.

Acum nah, cat sa stau si eu sa ma uit cum se scartaie copiii in leagan si cum freaca toate toboganele?! De plictiseala, m-am asezat cu aia mici intr-o rotitoare (invartitoare). Ce daca eram ca un elefant intr-un lighean? Eu ma distram. Un tatic muschiulos ne invartea de mama focului. Dupa ceva timp, ne oprim. Copiii se dau jos imediat si se arunca iar pe un tobogan.

Ma dau si eu jos si… hopa, cine invarte Pamantul? Ia, stai asa ca vad stelute. Am ametit. Mi-am dat seama ca o luasem intr-o parte rau de tot si ma indreptam vertigionos sa dau cu al meu cap de un tobogan. Ma si gandeam cum o fi sa cad lata in mijlocul locului de joaca, exact ca o fleasca.

Dar a venit sa salveze fii-mea: „Mami, ti-e rau, nu? Of, asa e cand imbatranesti. Hai sa te duc pe banca, babuta mea”. Ei poftim, ce scorpie cresc la sanul meu. Fii-mea a uitat ca eu am 20 de ani … bine, fie, 23, si ma vede aproape in baston.

Share catre altii:

Pana acum, nici o parere. Dar gasesti comentariile altora pe pagina de Facebook

Spune-ti parerea: