Are si copilul dreptul sa isi cheme acasa prietenii, nu?

Share catre altii:

Fii-mea – 6 ani si ceva, ca sa nu zic aproape 7, ca parca mi se vad ridurile si mai tare. Vine acasa si imi zice: „Am o prietena la scoala, Maya. As vrea sa vin cu ea acasa intr-o zi, sa ne jucam„.

Ok, mi se pare chiar misto propunerea, imi place ca a venit de la ea si nu am impins-o eu sa faca asta. „Dar, hai sa stabilim niste reguli (cam 326 la numar, cel putin alea esentiale, pe langa cele 521 reguli mai putin importante): va jucati frumos, nu sare nimeni de pe canapea si nu va dati huta-huta de lampa, nu va agatati de jaluzele si nu mutati mobila de la locul ei, la finalul zilei sa fie toate jucariile la locul lor, imi spuneti cu o zi inainte ce vreti sa mancati si fara dulciuri sau sucuri. In rest, sunteti libere sa faceti ce vreti„.

O vad ca sta sa se gandeasca, parca isi nota in gand tot ce are de facut, parca facea in minte tot scenariul vizitei, deja turna un film artistic. Si mi-o tranteste, cu mainile in sold: „Asa o sa imi faci si la adolescenta? Toate regulile astea strica distractia, sa stii„. Oh my God! De unde a venit asta? Inca o data: fii-mea – 6 ani si ceva, ca sa nu zic aproape 7. Pai, la adolescenta, o sa ma puna la colt. Ce sa zic?! Acum 20-30 de ani, eram si eu de aceeasi parere.

Cum, care fii-mea? O stiti de aici: Mami, de ce plangi? si Dimineti (a)normale in familia noastra.

Pana acum, nici o parere. Dar gasesti comentariile altora pe pagina de Facebook

Spune-ti parerea: